Mărturii Ortodoxe

"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri." Ev. Matei 10, 32-33

„ Erezia este groaznică nu doar fiindcă îi desparte pe eretici de Biserică, ci fiindcă aţâţă la dezbinări şi în sânul nostru, al celor ce păzim Credinţa cea Adevărată. ” Sfântul Theofan Mărturisitorul

Sinoadele Ecumenice

„Stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat” (II Tes. 2, 15)


I. Primul Sinod de la Niceea (325) a respins arianismul și a adoptat Crezul de la Niceea. Este prăznuit pe 29 mai, în a șaptea duminică după Paști și în a noua duminică după Rusalii.

II. Primul Sinod de la Constantinopol (381) a revizuit Crezul de la Niceea, dându-i forma care este utilizată până în zilele noastre în Biserica Ortodoxă și în Bisericile Orientale ne-calcedoniene. Este prăznuit pe 22 mai și în a noua duminică după Rusalii

III. Sinodul de la Efes (431) a respins nestorianismul, stabilind că Maica Domnului trebuie numită „Născătoare de Dumnezeu” (în greacă, Theotokos – Θεοτόκος ). Este prăznuit pe 9 septembrie și în a noua duminică după Rusalii

IV. Sinodul de la Calcedon (451) a respins eutihianismul, doctrina monofizită, a descris și stabilit delimitarea între cele două naturi ale lui Hristos și a adoptat Crezul de la Calcedon. Acest Sinod și toate cele următoare nu sunt recunoscute de către comunitățile orientale ortodoxe (din această cauză numite și necalcedoniene sau chiar anticalcedoniene. Este prăznuit în prima duminică după 13 iulie și în a noua duminică după Rusalii

V. Al doilea Sinod de la Constantinopol (553) a reafirmat deciziile și doctrinele explicitate la Sinoadele precedente și a condamnat noile scrieri ariene, nestoriene și monofizite. Este prăznuit pe 25 iulie și în a noua duminică după Rusalii

VI. Al treilea Sinod de la Constantinopol (680-681) a respins monotelismul, declarând că în persoana lui Hristos coexistau două voințe, cea dumnezeiască și cea omenească. Este prăznuit pe 14 septembrie, pe 23 ianuarie și în a noua duminică după Rusalii.

Sinodul Quinisext (al cinci-șaselea), numit și Sinodul in Trullo (trulan) (692) a fost în primul rând un Sinod de natură administrativă care a înălțat câteva canoane cu aplicare locală la statutul de canoane universal aplicabile și a stabilit principiile disciplinei clerului. Nu este considerat un Sinod de sine stătător, întrucât nu a dezbătut chestiuni doctrinare. Acest Sinod este acceptat de către Biserica Ortodoxă drept parte a celui de-al șaselea Sinod Ecumenic.

VII. Al doilea Sinod de la Niceea (787) restabilește cinstirea icoanelor la sfârșitul primei crize iconoclaste. Este prăznuit pe 11 octombrie, în a douăzeci și una duminică după Rusalii și în duminica Ortodoxiei.

Sigilionul Ortodoxiei 1583

Către toţi creştinii adevăraţi, mădulare ale Sfintei, Catholicesti [Universale] şi Apostoleşti Biserici de Răsărit a lui Hristos din Constantinopol şi din tot locul, har, pace şi milă vouă de la Atotputernicul Dumnezeu.
Nici un pic de tulburare nu a făcut în Corabia din vechime furtuna care s-a ridicat din adâncuri. Şi dacă Domnul Dumnezeu, amintit de Noe, nu ar fi binevoit a potoli apele, nu ar fi fost nici o şansă de salvare a ei. În acelaşi chip şi împotriva Corabiei Bisericii Ortodoxe, ereticii au ridicat un război neîndurător, şi noi am socotit a fi voia lui Dumnezeu de a lăsa urmaşilor prezentul tom împotriva lor, aşa încât hotărârile cele scrise aici să fie fără doar şi poate în apărarea Ortodoxiei noastre. Dar pentru ca documentul să nu fie prea împovărător (greoi) pentru oamenii simpli, am hotărât a-l pune în opt capete lesnicioase, după cum urmează:
Din Vechea Romă au venit anumiţi oameni care au învăţat acolo să gândească latineşte. Dar cel mai rău lucru e că înainte au fost bizantini, născuţi şi crescuţi prin părţile noastre; dar nu numai că şi-au schimbat credinţa, dar au şi ridicat război Ortodoxiei şi adevăratelor dogme ale Bisericii de Răsărit şi s-au răzvrătit împotriva lui Hristos Însuşi, împotriva dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Sinoade ale Sfinţilor Părinţi care ni le-au lăsat. Drept pentru care i-am tăiat ca nişte mădulare putrede şi
HOTĂRÎM
I. Orişicine nu ar mărturisi cu inima şi cu gura că este mădular al Bisericii de Răsărit botezat ortodox şi că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl fiinţial şi ipostatic, aşa cum Hristos spune în Evanghelie, ci Duhul purcede de la Tatăl şi de la Fiul în acelaşi timp, unul ca acesta să fie lepădat afară de Biserică şi să fie anatema.
II. Orişicine nu ar mărturisi că în taina Sfintei Liturghii, laicii trebuie să se împărtăşească odată cu cele două sfinte părţi, a Preasfântului Trup şi a Preasfântului Sânge, ci să spună că este de ajuns a primi numai trupul pentru că sângele este inclus, chiar dacă Hristos le-a sfinţit separat şi le-a dăruit fiecăruia din Apostoli, unul ca acesta să fie anatema.
III. Orişicine ar spune că Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină a folosit azime ca şi evreii şi nu pâine dospită, unul ca acesta să fie departe de noi şi sub anatemă ca unul ce gândeşte ca un evreu şi vrea să introducă doctrina lui Apolinarie şi a armenilor în Biserica lui Hristos, cu a Cărui încuviinţare îl dăm de două ori anatemei.
IV. Orişicine ar spune că atunci când Hristos Dumnezeu va veni să judece lumea, El nu va veni să judece sufletele împreună cu trupurile, ci numai să hotărască asupra trupurilor, să fie anatema.
V. Orişicine ar spune că atunci când mor, sufletele creştinilor care s-au pocăit în această viaţă dar nu şi-au câştigat mântuirea merg în Purgatoriu – care este un basm grecesc – unde focul şi chinurile îi purifică, şi ei cred că nu sunt chinuri veşnice – aşa cum credea blestematul Origen – şi dau din această pricină slobozire păcatelor, pe unii ca aceştia îi dăm anatemei.
VI. Orişicine ar spune că Papa e capul Bisericii şi nu Hristos Dumnezeu, şi că Papa are autoritatea de a trimite în Rai prin scrisorile sale, şi că poate ierta păcatele prin plata indulgenţelor, unul ca acesta să fie anatema.
VII. Orişicine nu ar urma hotărârile Bisericii statuate în cele Şapte Soboare Ecumenice şi Sfintele Paşti socotite pentru a le urma, ci vrea să urmeze noua invenţie a pascaliei şi a noului calendar al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii care noi le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi, anatema unora ca aceştia şi să fie îndepărtaţi de Biserică şi de împărtăşirea credinţei.
VIII. Rugăm pe toţi binecredincioşii ortodocşi: rămâneţi în credinţa strămoşească ce-aţi învăţat-o până acum, în care v-aţi născut şi crescut, şi când vremurile o vor cere, vărsaţi-vă sângele pentru a păstra credinţa moştenită de Sfinţii Părinţi. Luaţi aminte la cele scrise mai înainte şi credeţi că Hristos vă va ajuta să le împliniţi. Fie ca umila noastră binecuvântare să fie cu voi cu toţi.

Amin.

Semnăturile ierarhilor:
† Ieremia al Constantinopolului
† Silvestru al Alexandriei
† Sofronie al Ierusalimului
dimpreună cu tot soborul episcopilor prezenţi în Sfântul Sinod
Anul 1583 de la naşterea Domnului, indictionul 12, 20 noiembrie.”

„Pecetluirea” a fost găsită în manuscris în Codexul 772 din biblioteca Mănăstirii Sf. Pantelimon şi în mss. Codex 285 în chilia “Imnul Acatist” din Schitul Kapsocalivia din Sfântul Munte Athos. În România a fost pentru prima dată publicat la Bucureşti în anul 1881 în revista “Biserica Ortodoxă Română” nr.12, de arhimandritul rus Porfirie Uspenski, care l-a copiat dintr-un manuscris al bibliotecii Mănăstirii Sinai.

Sigilionul Ortodoxiei 1756

Chiril, din mila lui Dumnezeu arhiepiscopul Constantinopolului şi patriarh ecumenic: preacinstiţilor clerici, care sunteţi cu noi în Biserica lui Hristos, har şi pace vouă de la Dumnezeu. Noi, pre care ne-a învrednicit Dumnezeu Sfântul, să ne aflăm în faţa acestui tron apostolesc şi patriarhicesc, pentru ca să păzim cu credinţă fierbinte şi evlavie preasfânta Credinţă Ortodoxă, pre care am primit-o de la Sfinţii Apostoli şi de la cele şapte Sfinte Soboare ecumenice, împreună cu dogmele celor şapte Taine ale Sfintei noastre Biserici Apostoleşti şi Soborniceşti de Răsărit, şi acestea să le ţinem curate şi nepătate; după cum de sus şi de la început Biserica lui Dumnezeu Ie-a primit de la Sfinţii Apostoli, neclintite, fără să adauge sau să scoată nici un cuvânt până astăzi şi nici până la sfârşitul veacului acestuia, le păstrează curate ca pre Mireasa Domnului nostru Iisus Hristos; pentru acest pericol, ne-am hotărât să primim a ne supune lui Dumnezeu mai mult şi nu oamenilor.

Mai întâi, ca să păzim apostoleştile şi soborniceştile canoane nemişcate şi neştirbite după cum le-am apucat.

Al doilea, ca luând toate armele Duhului Sfânt, să ne ridicăm cu înfricoşat blestem şi veşnică anatemă împotriva acelora care au îndrăznit să facă pogorământ şi să primească cât suntem în viată şi după moartea noastră până la sfârşit orice adăugare ori scoatere (schimbare).

Deci, cu puterea şi harul Preasfântului Duh Dătătorul-de-viaţă, dispreţuim şi aruncăm cu desăvârşire acea spurcată şi necurată şi hulitoare şi neaprobată, cea nelegiuită alcătuită scrisoare ereticească, şi mergem după sfântul apostol Pavel, carele zice: „Oricine vă va vesti vouă altele afară de cele ce aţi apucat şi afară de cele ce v-am vestit vouă, măcar înger din Cer, sau înşine noi, anatema să fie”, după cum şi la canoanele sfintelor Soboare se zice: „oricare ar adăuga sau ar şterge un cuvânt, acela să fie anatema de şapte ori”.

Şi aşa ne-am hotărât cu tot sfinţitul cler, carele e cu noi şi cu adunarea creştinească, să-i dăm anatemei de trei ori; fie că sunt din rândul clericilor, fie al laicilor (mirenilor), despărţiţi sunt de la Domnul Dumnezeu Atotţiitorul, blestemaţi şi neiertaţi, iar după moarte să nu putrezească. Pietrele şi fierul sa putrezească, dar ei niciodată; să moştenească lepra lui Chiezi şi să se spânzure ca Iuda, să fie suspinând şi tremurând pre pământ ca şi Cain, mânia lui Dumnezeu să cadă pre capetele lor, să fie la un loc cu Iuda şi iudeii cei luptători de Dumnezeu, să crape pământul şi să-i înghită ca pre Datan şi Aviron. îngerul Domnului să-i gonească pre ei cu sabia in toate zilele vieţii lor şi toate blestemele Patriarhilor şi ale Soboarelor să cadă peste dânşii, să fie veşnic sub anatemă şi în focul veşnic. Amin!”

Declaraţia şi mărturisirea

Adevăraţilor Creştini Ortodocşi
(Foto: in mijloc stanga Sfântul Mitropolit Filaret, Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor, iar in dreapta Prea Fericitul Auxentie, Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Traditionale a Greciei)

Noi, ierarhii, preoţii şi poporul Adevăratei Biserici Orthodoxe, sub omoforul Înalt Preasfinţitului Auxentie, Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, văzând că ecumenismul învaţă că Biserica lui Hristos este împărţită în aşa-zise ramuri cu doctrine şi practici diferite sau chiar opuse; că acesta atribuie putere de mântuire aşa-ziselor taine ale neortodocşilor – care au pierdut sau nu au avut niciodată forma canonică a botezului, şi dintre care mulţi „hirotonesc” femei ca preot şi episcop, iar alţii nu recunosc deloc preoţia; că prin acesta îşi manifestă credinţele în împreună slujiri şi rugăciune comună ortodocşii, heterodocşii şi chiar necreştinii şi păgânii; şi că acestea făcând, ecumenismul urmăreşte înrobirea libertăţii noastre duhovniceşti şi a Adevărului lui Hristos faţă de minciună şi faţă de puterile acestei lumi şi grijile acesteia, ceea ce este duhul lui Antihrist; drept urmare declarăm că ecumenismul este culmea tuturor ereziilor, cu totul potrivnic Credinţei Apostolilor şi Părinţilor, spurcăciune înaintea Sfintei Treimi şi pregătirea pentru Antihrist şi că oricine dintre credincioşi, care păstrează comuniunea cu ecumeniştii sau îşi însuşeşte învăţăturile lor, este supus tuturor anatemelor date asupra ereticilor.

Mai mult, având în vedere marea trădare a Bisericii făptuită de mitropolitul Serghie, locum tenens-ul tronului patriarhal al Rusiei, la 16/29 iulie 1927, când a înrobit Biserica statului ateu comunist – sau când a creat o schismă de la Biserică, spre a se robi pe sine şi pe următorii lui stăpânitorului acestei lumi; având în vedere cele 7 decenii de prigoană criminală a Patriarhiei Moscovei asupra ortodocşilor ce au rămas neclintiţi în mărturisirea de credinţă exprimată în enciclica din 14/27 septembrie 1927, trimisă chiar din lagărul de concentrare Solovki, de către ierarhii mărturisitori şi mucenici, prin care îi osândesc pe mitropolitul Serghie şi pe toţi următorii acestei căi trădătoare; şi având în vedere că urmaşii lui, actualii ierarhi ai Patriarhiei Moscovei nu au condamnat serghianismul, care dă cezarului ceea ce este al lui Dumnezeu, nici nu au încetat să trădeze Credinţa Apostolească prin participarea lor la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la erezia ecumenismului, nici nu au îndepărtat din organizaţia lor duhul protestantizant al „Bisericii Vii”, osândită de către Sfântul Patriarh Tihon, cu încălcarea botezului canonic prin întreită afundare şi cu multe alte inovaţii ce fac Patriarhia de nerecunoscut ca ortodoxă în învăţăturile şi practicile ei; mărturisim că oricine dintre credincioşii aflaţi în comuniune cu oricine dintre serghianişti şi urmaşii lor calcă Adevărul şi Credinţa lui Hristos şi se supune duhului lui Antihrist şi se află sub anatema Bisericii.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei

Hotarare August 1983
Scrisoarea Sf. Filaret ( Întâistătătorul Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei ) catre prezbiterul Antonie B. Gavalas 14/27 Octombrie, 1983

Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este împărțită/divizată în așa-numite “ramuri” ce se diferă în doctrină/învățătură și în felul de viață/trăire/viețuire, sau că Biserica nu există vizibil , ci va fi alcătuită în viitor când toate “ramurile”, sau sectele sau denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trupși [ecumeniștii, sectele, denominațiunile și religiile] care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; prin urmare, acelora ce [în modconștient sunt în comuniune/împărtășire/părtășie cu acești mai înainte-pomeniți eretici[ecumeniștii, sectele, denominațiunile și religiilesau celor ce susținrăspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragosteifrățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi, ANATHEMA.”

Biserica Ortodoxa a României

Hotarare din anul 1903

Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Autocefale a României este de părere că şi propune ca noi să rămînem în această privinţă în cele în care ne aflăm astăzi. Fiindcă este cu neputinţă să nu încălcăm indicaţiile canoanelor dacă dorim să luăm în considerare o schimbare sau reformă a calendarului iulian, cu care Biserica ortodoxă a trăit atît de mult timp. Pe lîngă aceasta, nu ne este îngăduit să atingem nici măcar cu degetul vechile hotărîri care constituie slava Bisericii noastre”.

Sf. Ierarh Calinic al Ramnicului

Apărător al calendarului bisericesc (iulian neindreptat)

Reforma calendarului a fost făcută de papa Grigorie al-XIII-lea în anul 1582, fiind impusă şi Bisericii Ortodoxe. Dar de fiecare dată, aceste încercări au fost respinse cu hotărâre, fiind considerate abateri de la Tradiţia Ortodoxiei, abateri condamnate aspru de anatema stabilită de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice.

În timpul acestor frământări nici Biserica Ortodoxă Română n-a scăpat de aceste ispitiri din partea Apusului. Aşa se face că în anul 1864, Alexandru Ioan Cuza a convocat un Sinod bisericesc unde a recomandat schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. La Sinod a fost prezent şi Sfâtul Ierarh Calinic de la Cernica şi el a fost unul dintre cei mai vajnici luptători pentru biruinţa adevărului şi păstrarea adevăratei credinţe. S-a opus categoric acestei inovaţii şi părăsind sala Sinodului a spus: Iară eu, cu cei fărădelege nu mă voi socoti !. În acest fel domnitorul n-a reuşit atunci să introducă această recomandare impusă de francmasoni.

„Cei ce scot sau îndrăznesc să adauge ceva la cuvintele insuflate de Dumnezeu, suferă de unul din cele două lucruri: ori nu cred că Sfânta Scriptură a fost scrisă de Duhul Sfânt şi de aceea cu dreptate trebuie numiţi necredincioşi; ori se socotesc pe ei înşişi mai înţelepţi decât Sfântul Duh şi în acest caz ce altceva trebuie să spunem despre ei decât numai faptul că sunt nebuni”.  

Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul